În week-and am fost la Cluj, la nunta unor prieteni. El e ardelean, ea e moldoveancă. Deci se poate :)
După un drum cu maşina de la Bucureşti la Cluj (via Braşov), am ajuns la Mociu fix cu vreo 20 de minute înainte de căsătoria civilă care, graţie unei adeverinţe medicale care spunea că mireasa are glezna luxată, s-a petrecut la casa mirelui. O atmosferă liniştită, toate lucrurile rânduite, nu tu panică, nu tu “unde e aia, unde e alălaltă”. Încep sa fiu din ce în ce mai sigur că Ardealul e din altă lume…
Au fost de reamrcat lăutarii şi obieciul iertăciunii (moldovenesc) – mirii cer iertarea părinţilor în genunchi. Adică după ce eşti crecut cu ideea că trebuie să faci nuntă şi să te aşezi la casa ta, când se întâmplă trebuie să-ţi ceri iertare…
M-am gândit că postul ăsta o să fie un fel de introspecţie în părerea mea despre nunţi, dar se pare că nu vine :) Poate la următoare nuntă…
Etichete nunta
august 26, 2008 la 10:30 pm |
Si cum a dansat, daca avea luxatie?
august 26, 2008 la 11:03 pm |
Păi adeverinţa era ca să vină primarul acasă. Mireasa n-avea nimic. Însă fără adeverinţă primarul n-avea voie să oficieze decât la Primărie.
august 26, 2008 la 11:12 pm |
Ohooo, uitasem. :)