Winston Churchill a spus o dată că pesimiştii văd dificultăţi în fiecare oportunitate; optimiştii văd oportunităţi în fiecare dificultate. Cum s-ar zice, pesimistul se gândeşte că nu se va sătura, optimistul că nu va muri de sete. Să punem în pahar tânărul şi mult prea hulitul nostru sistem electoral.
Dintre cei care scriu despre noul sistem electoral, puţini se pricep la subiect. Şi aceia, din păcate, văd mai degrabă neajunsurile sistemului. A nu se înţelege de aici că toţi cei care scriu despre neajunsurile sistemului se pricep la subiect.
Sistemele electorale moderne sunt, prin esenţa lor, o chestiune complicată. Un cunoscător al sistemelor electorale, asemăna, într-o discuţie, sistemele majoritare cu o roabă şi pe cele mixte cu un automobil (Mercedes, mai precis). Oricine înţelege principiul de funcţionare al unei roabe, dar foarte puţini pe cel al unui automobil. Dacă, însă, trebuie să aleagă un mijloc de transport, toată lumea preferă automobilul.
Nu există o discuţie despre ce înseamnă noul sistem electoral. Nu există un efort de a-l explica pentru alegătorul de rând şi nu există nici măcar un echilibru între a prezenta atât bunele cât şi relele sistemului. Toată lumea dă cu el de pământ de parcă n-ar fi nimic de capul lui.
Să ne înţelegem, sistemul nu este perfect. Este ce s-a putut obţine. Pentru ca reforma electorală să devină realitate, trebuia să fie votată în Parlament. Iar pentru asta trebuiau convinse partidele. O dată pusă pe agenda publică reforma electorală, partidele nu au mai putut să ignore subiectul, aşa că tot ce le-a rămas de făcut a fost să tărăgăneze cât mai mult. Sistemul actual este ce a rezultat din negocieri. Alternativa nu era un sistem mai bun, ci sistemul vechi, în continuare.
Am crezut că infinitele negocieri vor duce la un rezultat asumat de partide. Realitatea este, însă, că partidele nu au vrut votul uninominal atunci şi nu îl vor nici acum. Altfel nu se explică toate teoriile despre imposibilitatea aplicării sistemului, contestaţiile prin tribunale şi şopârlele cu amânarea aplicării sistemului.
Atâta vreme cât majoritatea celor care vorbesc despre noul sistem caută să-i arate doar bubele, nu vom ajunge prea departe. Ne-o garantează teorema lui Thomas. Aspecte majore ale noului sistem sunt trecute cu vederea cu prea multă uşurinţă. Mai jos 3 dintre ele.
Sistemul introduce un tip de scrutin în care candidatul este faţă în faţă cu alegătorul. Candidatul trebuie să strângă voturi zi şi nopate dacă vrea să ajungă în Parlament. Atât pentru ca partidul său să ia cât mai multe mandate, cât şi pentru ca el să fie între primii clasaţi în judeţ (lucru necesar pentru a fi cât mai sigur că primeşte un mandat). Faptul că din 300 de colegii vreo 10-20 au fost trasate de aşa natură încât să avantajeze anumiţi candidaţi nu înseamnă că nu există competiţie reală în celalte. Nu însemnă nici măcar că nu va exista competiţie în respectivele colegii. Oricum te-ai uita la sistem şi oricum ai interpreta tot felul de situaţii limită, nimic nu poate anula simpla realitate că în noul sistem candidaţii vor trebui să muncească din greu pentru voturi.
Noul sistem păstrează proporţionalitatea. Nu cred că există prea mulţi care şi-ar dori cu adevărat un sistem majoritar în România. Pentru că este o roabă şi pentru că este depăşit. Prin introducerea pragului alternativ face posibilă intrarea în Parlament a partidelor regionale, îmbunătăţind reprezentarea.
Noul sistem va contribui la democratizarea internă a partidelor. Un candidat care şi-a câştigat mandatul pe munca lui va fi interesat să-şi respecte promisiunile, dacă vrea să fie reales. Îi va păsa cu adevărat pentru că dacă nu-i pasă, e munca lui, nu a capului de listă, care se duce pe apa sâmbetei. Va căpăta ceva autoritate în relaţia cu puterea centrală a partidului, pentru că nu va mai fi al optulea pe listă ci între primii din judeţ.
* * *
Schimbarea aduce, de obicei, speranţă. De obicei, şi nu tot timpul, pentru că de mult ori oamenii preferă să se concentreze pe ce s-ar putea să meargă prost, şi nu pe ce ar putea să meargă bine. Adăugaţi aici şi teorema lui Thomas şi atunci chiar nu mai contează realitatea, ci doar proiecţia noastră despre realitate.
Etichete dezbatere, sistem electoral, vot uninominal
